Portret de bărbat
Bărbatul de lângă mine.
Bărbatul în ochii căruia mă pierd în dulce admirație.
Bărbatul în mâinile căruia mă transform în lut moale pentru ca el, artistul, să mă poată plămădi.
Bărbatul care îmi hrănește mintea și îmi inundă inima de bucurie.
Bărbatul care mă udă, iar eu înfloresc văzând cu ochii pentru ca mai apoi să-i pot încânta privirea.
Bărbatul lângă care mă simt FEMEIE.
Bărbatul lângă care gesturile îmi devin mai armonioase, iar mișcările mai mlădioase.
Bărbatul care mă transformă în felină. În intimitate.
Bărbatul cu care pot să fiu vulnerabilă pentru că știu că nu mă judecă în niciun fel.
Bărbatul care m-a văzut dezbrăcată în toate felurile în care un om poate sta ”dezvelit” în fața altui om.
Bărbatul care mă ”vede”. Care mă SIMTE.
Bărbatul cu care pot să fiu copil. Să râd din toată inima.
Bărbatul care mă însoțește în joaca-mi inocentă, dar care vede dincolo de „jocurile” mele.
Bărbatul care, prin ochi, mi se uită direct în suflet, iar eu nu mai trebuie să zic nimic. Pentru că el știe deja totul.
Bărbatul care mă face mai puternică, lăsându-mă să-mi duc singură bătăliile, dar care rămâne mereu acolo în expectativă cu un cuvânt ori o îmbrățișare.
Bărbatul care, atunci când își înfășoară brațele în jurul trupului meu firav, mă face să simt că nimeni și nimic nu mă poate atinge. Chiar dacă lumea întreagă s-ar sfârși, eu aș fi bine. Acolo în brațele lui.
Bărbatul care își are propriile visuri și merge pe calea lui.
Bărbatul cu viziune. Cu un scop în viață.
Bărbatul care alege să petreacă timp cu mine și cu care aleg să îmi petrec timpul. Dintre toți ceilalți oameni. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem.
Bărbatul sigur pe el. Masculin. Dominant. Puternic. Ravisant.
Bărbatul care dintr-o privire mă poate topi.
Bărbatul care îmi face picioarele să tremure necontrolat la gândul revederii, pe un peron în gară. Aşteptându-l.
Bărbatul care stabileşte limite şi care nu-mi pune totul la picioare. Ci mai degrabă, mă determină să fac ceva pentru a primi ceea ce îmi doresc.
Bărbatul care, atunci când mă atinge îmi face simţurile să o ia razna. Trupul să îmi fremete. Mintea să se liniştească. Şi inima să mi se deschidă.
Bărbatul care îmi face degetele să termure la atingerea trupului lui.
Bărbatul care mă alină seara înainte de culcare, cînd îmi aşez obrazul în căuşul pălmii lui de bărbat şi adorm aşa, pe jumătate din perna lui.
Bărbatul care mă face să gândesc. Care mă excită mental. Care mă învaţă mereu ceva.
Bărbatul care îmi ţine inima în palme. Nici prea strâns şi nici prea moale.
Bărbatul care mă ţine mereu în priză, care reuşeşte să îşi păstreze un dram de mister chiar şi după mii şi mii de ore de conversaţie.
Bărbatul cu care pot vorbi despre lună, despre stele, despre vise, despre cărţi, despre oameni, despre vibraţii, despre conştienţă şi despre orice alte nebunii ce ne mai trec prin cap. Adică despre orice.
Bărbatul în preajma căruia mă simt empowered. Și lângă care îmi pot urma și trăi visele.
Bărbatul care știe să mă acordeze ca pe-o vioară și apoi să cânte la mine. Lin. Suav. Și să facem muzică celestă împreună. Iar la final să răsară curcubeul.
Bărbatul care mă susține și îmi ascultă visele oricât de nebunești ar părea. Și care crede în mine. Necondiționat.
Bărbatul care nu trebuie să mă placă sub toate aspectele, dar care nu încearcă să mă schimbe, pentru că toate sunt parte din mine și mă fac ceea ce sunt.
Bărbatul care mă inspiră, uneori prin propriul exemplu, să iau decizii mai bune. Și să fiu cea mai bună versiune a mea.
Bărbatul care nu îmi cere nimic. Doar ceea ce vreau să-i ofer. Şi de asta îi dau TOTUL.