Plutind printre nori

Mașina gonea pe drumul șerpuit, prin labirintul de copaci de un verde fraged. Gustul cafelei de specialitate îmi încânta papilele gustative. Am sorbit cu nesaț din ea, în timp ce îmi umpleam plămânii cu aerul tare de munte.

Prin geamul deschis, mă uitam la norii pufoși. Păreau atât de aproape. Aveam impresia că dacă îmi întind mâna îi voi putea atinge cu vârful degetelor.

În depărtare, vârfurile semețe ale copacilor sărutau cerul de un albastru copleșitor.

Printre frunzele de un verde viu al copacilor, soare se juca ghiduș, apărând și dispărând, într-un joc ireal de lumină și umbră.

Am mai luat o gură din cafeaua aromată. Simțeam pe vârful limbii tăria și, în același timp, catifelarea cafelei. Din boxe se auzea o melodie veselă, plină de bucurie. Albaneză.

Simțurile îmi erau atât de alerte, de vii. Gustul cafelei. Muzica din fundal. Mângâierea soarelui. Parfumul discret.

Dintr-odată m-am simțit în deplină siguranță. Mi-era bine. Atât de bine. Mi-am auzit inima bătând mai tare. Nu mai repede. Ci mai tare. Ea bătea în ritmul ei normal, EU o auzeam mai bine. Am simțit cum un val de căldură îmi inundă întreaga ființă. Am zâmbit. El știa deja ce mi se întâmplă și nu a făcut nimic ce ar putea să îmi perturbe experiența.

Era atât de multă pace și liniște în mine. Atâta căldură, atâta bucurie, atâta… IUBIRE. Încât se revărsa în afară. Acel moment de intensă bucurie. De deplină fericire. De prezență. Acel moment în care există doar ACUM și AICI.

Acel moment când doar SIMȚI. Când nu există niciun gând. Acel moment când simți totul atât de intens, de clar, de viu. Când TE SIMȚI atât de VIU. De prezent. Acel moment în care nu există nici timp, nici spațiu. Nici liste cu lucruri de făcut, nici sentimente de vină, nici regrete, nici griji sau orice alte emoții negative. Nici trecut, nici viitor. Doar prezent. Când doar EȘTI. Și iubești. Viața, oamenii, natura. Pe tine.

Mulțumesc!