Oglindă, oglinjoară

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?

Sau despre cum mă privesc eu în oglindă. 🙂

Știi, a existat o perioadă în viața mea când evitam cu abnegație să mă privesc în oglindă. Pentru că nu îmi plăcea ce văd. Și oricât aș fi încercat să mă ”ornez” cu hăinuțe, machiaje, frizuri și realizări profesionale, tot nu îmi plăcea de mine. De cine eram.

Da, de cine eram. Sau credeam că sunt. Pentru că ceea ce vedeam eu în oglindă era o reflexie a imaginii mele exterioare. Care, aveam să descopăr mai târziu, nu avea nimic de-a face cu cine sunt eu în interior și cu lumea magică ce există în fiecare dintre noi.

Până într-o zi când, sorbind cu nesaț din izvorul nesecat al înțelepciunii cărților, am dat peste un exercițiu care mă îndemna să mă duc la cea mai apropiată oglindă și să mă privesc în ochi și să îmi spun că mă iubesc.

Mi s-a părut amuzant și suficient de zurliu încât să îl încerc.

Așa că m-am postat în fața oglinzii, m-am uitat lung la mine și…. în loc să îmi spun ”Cami, te iubesc”, am început să îmi observ liniile fine din jurul ochilor (care, apropo, sunt semne că am zâmbit mult de-a lungul anilor), să văd firele albe ce stăteau să răsară acolo unde vopseaua de păr se estompase (tot apropo, firele de păr albe sunt dovezi ale faptului că am trăit ceva ani plini de experiențe care mai de care mai variate), să îmi analizez forma nasului (da, știu, face parte din farmecul meu 🙂 ) și alte asemenea.

PS în mijlocul textului: Ai văzut ce am făcut? Pentru toate acele aspecte ”negative” am găsit un contraargument, fie pozitiv, fie măcar unul amuzant.

Pentru că, în cazul meu, asta a fost cheia – amuzamentul. Deoarece în momentul în care am văzut că nu pot să îmi spun cele două cuvinte, nici măcar în gând, am decis că măcar mă voi distra exersând.

Iar a doua zi, la întâlnirea mea cu oglinda, m-am uitat iar la mine, mi-am zâmbit șugubăț și mi-am zis în mintea mea: ”Cami, azi îmi place cum îți stă părul.”

În ziua trei am inițiat un mic joc de uite-o, nu e, apărând și dispărând din oglindă. Și zâmbindu-mi amuzată.

Și, după o săptămână de joc și joacă eu cu mine și de găsit aspecte pozitive la mine în timp ce mă priveam în oglindă dimineața, am reușit să îmi șoptesc timid: ”Cami, te iubesc.”

Și ăsta a fost începutul unei frumoase povești de iubire. 🙂 Iubirea mea pentru mine.

Și de atunci o țin într-unul flirt ghiduș și plin de amuzament, care mă binedispune ori de câte ori intru în acest joc, și care, cu fiecare afirmație pozitivă și cu fiecare aspect care îmi place la mine și pe care îl evidențiez în timp ce mă privesc, îmi întărește stima de sine. Îmi conturează frumos imaginea de sine. Și îmi mai pune o cărămidă la încrederea în sine.

Și chiar dacă la început mi-a fost mai greu să găsesc acele aspecte la mine pe care să le consider pozitive (și aici fac mențiunea că e important ca acele aspecte să fie pozitive pentru mine, în accepțiunea mea și nu în opinia altora), în timp, mi-am dezvoltat atât de bine această abilitate încât pot lua orice aspect ”negativ” și să îl transform în mod automat într-unul pozitiv. Sau măcar amuzant.

Și da, afirmațiile mele matinale (și uneori din cursul zilei) au fost dublate de-a lungul timpului de acțiuni care le-au susținut. De acțiuni care erau în acord cu cine sunt, cu ceea ce îmi doresc, cu ceea ce iubesc. Au fost dublate de alegeri mai bune pentru mine, fie că este vorba despre alegerile culinare, de cărțile pe care le citesc, de evitarea până la eliminare a privitului la televizor, și până la sport, alegerea oamenilor cu care îmi petrec timpul, la informația cu care îmi hrănesc mintea și la energia pe care o generez și la a acorda mai multă atenție vibrației personale și felului în care mă simt.

Pe scurt, fiecare acțiune în acord cu mine duce la un nou motiv să mă plac.

Și fiecare motiv să mă plac duce la o nouă alegere mai bună pentru mine, fiecare constituind astfel combustibil pentru a mă iubi și a avea mai multă grijă de mine, de a face alegeri mai bune pentru mine, pentru sănătatea mea fizică, mentală și emoțională.

Și, între noi fie vorba, să știi că dă dependență. Starea asta de bine, de tu împăcat/ă cu tine însuți/ însăți și de iubire și acceptare a ta necondiționată, cu bune și rele, e atât de minunată încât, o dată ce ai gustat din nectarul ei, nu mai poți să te întorci la starea dinainte. O dată ce te-ai acceptat așa cum ești în toată splendoarea ta de ființă umană, o dată ce începi să te iubești cu adevărat și pe de-a-ntregul, acesta este începutul unei povești de iubire eternă. Pentru că vei continua să faci acele lucruri care te duc în acea stare de iubire.

Și fiecare nouă acțiune în acord cu cine ești și cu ceea ce îți dorești, și fiecare alegere bună pentru tine, îți va aduce noi și noi motive să poposești în fața oglinzii și să își spui: ”Da, te iubesc”. Îți promit.