Oamenii sunt așa frumoși!

Oamenii sunt așa frumoși! În esența lor, toți oamenii sunt frumoși. Iar când lasă să se vadă acea frumusețe interioară, atunci are loc magia.

Azi mi s-a întâmplat un lucru absolut minunat și vreau să îl împărtășesc cu tine.

Mă aflam în parcul mare din orașul în care locuiesc și mă lungisem pe o bancă, cu o cafea bună lângă mine. Îmi pusesem ghiozdanul sub cap, spre a-mi servi de pernă și îmi desfăcusem părul pentru a-i da voie să fie așa cum e el – nărăvaș.

Și cum stăteam eu așa întinsă pe bancă și mă uitam cu nesaț și fascinație la frunzele de un verde viu din copacii de deasupra, văd că se apropie de mine o doamnă. O doamnă la vreo 70 de ani, cu părul nins și tuns scurt. Îmbrăcată lejer și oarecum familiar. Recunosc că nu îmi amintesc ținuta ei și nici măcar trăsăturile feței foarte bine, însă îmi amintesc atât de viu căldura din vocea ei. Și familiaritatea și bunăvoința cu care mi-a vorbit.

Țin să menționez că îți vorbesc despre o străină, despre o doamnă pe care nu am mai văzut-o niciodată în viața mea și pe care probabil nu o voi mai întâlni vreodată.

S-a apropiat de banca pe care mă aflam, s-a oprit în dreptul meu și mi-a zâmbit. Un zâmbet atât de cald, de familiar, de… omenesc. Un om zâmbind altui om. I-am zâmbit înapoi. Cu toată fața. S-a apropiat de mine și mi-a spus, cu o voce blândă: ”Așa bine vă odihniți acolo.” Am zâmbit din nou. ”Da, să știți că e așa de bine.”

Și-a întins mâna și m-a atins ușor pe braț. ”Multă sănătate vă doresc.” Și a plecat.

Am rămas în urma ei simțindu-mă atât de bine. Atât de.. om între oameni. Atât de… acasă. Da, acesta e sentimentul care m-a învăluit – de acasă. Nu e uimitor cum uneori un străin poate să ne facă să ne simțim acasă? Printr-un zâmbet sincer. Sau printr-un gest atât de cald. De familiar. Atingerea aceea ușoară pe braț a fost un gest de iubire. De iubire de oameni. De viață. De IUBIRE în cea mai pură formă.

Da, oamenii sunt așa frumoși! Cu adevărat frumoși în interior! Doar că uneori le e frică să își arate frumusețea. Și unicitatea. Și culorile sufletului. Poate pentru că au făcut-o cândva și au suferit. Sau poate că nu știu cum să facă asta, pentru că nimeni nu le-a arătat cum. Însă toți suntem frumoși. Ca suflete.

Mulțumesc din toată inima doamnei din parc pentru că a trezit în mine astfel de sentimente azi. Îi mulțumesc și o îmbrățișez vibrațional oriunde s-ar afla.