Mi-e bine. Nu vreau nimic. Am tot

”Nu vreau nimic. Am tot. Mi-e bine. Mă simt caldă și plină de iubire.

Mi-e bine. Nu e niciun alt loc unde aș vrea să fiu și niciun alt lucru pe care aș vrea să îl fac acum.

Mi-e bine. Aici și acum.”

 Gândeam azi în timp ce mă uitam cu drag la cei doi ochișori ce îmi zâmbeau. Dezmierdând cele două mânuțe ce îmi mângâiau părul desfăcut, în timp ce îmi odihneam capul pe pieptul lui de copil.

– Ești mai frumoasă cu părul desfăcut. Lasă-l așa.

– Îți mulțumesc, iubirea mea.

Inima mi se umplu de un val de iubire, iar corpul îmi fu inundat de căldură. ACEA iubire! Iubirea necondiționată.

Am simțit cum inima mi se expansionează și se face tot mai mare și mai mare până când tot ce eram era doar o inimă pulsând iubire.

Iubesc acest sentiment! Când doar IUBESC! Când eman iubire. Când SUNT iubire! Când pot să mă predau într-un dulce abandon de sine. În AICI și ACUM.

Acel moment când nu am nevoie de nimic. Când nu îmi doresc nimic.

Pentru că am tot. Pentru că mi-e bine. Mi-e atât de bine încât simt că devin una cu tot. Că mă topesc în momentul prezent.

Îmi amintesc prima dată când am avut acest sentiment. Parcă a fost ieri, deși a trecut un pic de vreme de atunci.

Eram în mașină. Deasupra, norii se jucau ghiduș luând cele mai ciudate forme. Ceaiul aburind ne învăluia într-o mireasmă proaspătă de mentă. Drum întins. Liniște. Doar respirația îndrăznea să se facă auzită. Și bătăile inimii. Am zâmbit de una singură, cu privirea pierdută în zare și cu plămânii plini de miros de mentă.

– Ești bine?

– Da. Sunt foarte bine. De fapt,mi-e atât de bine încât nu vreau nimic. Sunt fericită. Simt cum iubirea îmi curge prin vene. E atâta pace și liniște în mine. Mi-e bine.

Ai zâmbit.

De-atunci am mai trăit astfel de momente de bine. De armonie. De flow. De divin. Iar azi s-a întâmplat din nou.

Pentru simplul motiv că am permis ca acest lucru să se întâmple.

Pentru că mi-am dat voie să fiu vulnerabilă. Mi-am dat voie SĂ FIU. Mi-am dat voie să mă deschid. Și să primesc. Fără să cer.

Mi-era atât de bine cu capul pe pieptul lui micuț, încât nu a mai existat nimic altceva decât eu și el, copilul meu. Nici timp, nici spațiu. Doar o iubire ce curgea prin noi.

Da, chiar azi mă gândeam că eu sunt cea care trebuie mereu să dea (din postura mea de părinte), însă magia momentului de azi mi-a arătat că e un schimb. Un schimb de energie de ambele părți. Întotdeauna.

Da, azi mi-a fost bine. Încă mi-e bine în timp ce îi veghez somnul lin.

Mi-e bine. Nu vreau nimic. Am tot.

MULȚUMESC!