Magie, flow, conectare

E vineri. Orele după-amiezii. Oraşul începe să se aşeze, să se liniştească după încă o săptămână „de lucru”.

Îmi strâng lucrurile şi închid biroul. Ies cu gândul de a face o plimbare până la una dintre cafenelele mele preferate. Am o carte nouă şi abia aştept să mă „înfrupt” din ea, în timp ce savurez pe îndelete o cafea de specialitate.

Ies pe uşă gândindu-mă să iau oraşul la pas spre cafenea, însă gerul năpraznic îm zădărniceşte planurile, aşa că mă urc în primul taxi pe care îl văd.

Ajung la cafenea şi mă aşez confortabil pe canapea. Îmi scot agale cartea şi instrumentele de scris şi iau o gură din cafeaua aburindă din faţa mea.

Din boxe se aud câteva cântece specifice acestei perioade (era în preajma Crăciunului), iar lumea din jurul meu e zâmbitoare, relaxată. Iubesc să privesc oamenii când sunt relaxaţi şi se simt bine.

Zâmbesc în sinea mea. Mi-e bine. Mi-e cald. Atmosfera e una familiară şi caldă.

Încep să citesc, iar cuvintele din carte par să mi se strecoare direct în suflet. Două lacrimi timide mi se rostogolesc lin pe obraji. Nici nu mă interesează dacă se uită cineva la mine în acel moment. Sunt atât de absorbită de ceea ce citesc, încât totul în jur s-a disipat. Sunt doar eu cu mine. Şi cu cartea.

Simt cum muşchii mi se relaxează tot mai mult, cum toate „măştile” şi „armele” sunt abandonate, iar eu pot să mă arăt aşa cum simt, aşa cum sunt.

Inima mi-e inundată de un val de recunoştinţă şi de fericire. Pentru că sunt. Pentru simplul fapt că trăiesc şi pot să mă bucur de lucrurile simple care fac viaţa frumoasă – o cafea delicioasă, o carte extraordinară, două cuvinte schimbate cu cineva cunoscut. Sunt recunoscătoare pentru că respir. Pentru că sunt sănătoasă. Pentru că pot să merg. Pentru că pot să dansez. Pentru că simt plenar gustul cafelei. Pentru că mintea îmi e din ce în ce mai mult un aliat. Pentru că inima pompează viaţă prin trupul ce mi s-a dat. Pentru că totul e aşa cum trebuie să fie. Ca întotdeauna.

Nu aş schimba nimic din viaţa mea. Absolut nimic. Totul e aşa cum este. Fiecare bucurie, fiecare tristeţe, fiecare sfârşit, fiecare nou început, fiecare provocare. Fiecare. Totul.

Mulţumesc! Mă înclin!

Şi când tocmai mă gândeam cât de bine e „acum” şi „aici”, şi că nu se poate să fie mai bine de-atât, sună telefonul. Iar vocea de la celălalt capăt al firului are veşti bune pentru mine, legate de cartea pe care urmează să o public (later update: cartea a fost publicată 🙂 ). Şi discuţia curge atât de cald, de familiar, de bine intenţionat, de prietenesc, încât am impresia că îmi cunosc interlocutorul de ani de zile, deşi, înainte de această convorbire, am mai vorbit cinci minute la telefon.

Iubesc să am astfel de conversaţii cu oamenii, fie ei cunoscuţi sau străini. Iubesc sentimentul acela de conexiune care se creează între doi  oameni care sunt pe aceeaşi frecvenţă.

Închid telefonul şi am o uşoară tresărire. „Dar dacă nu sunt suficient de bună să fac asta? Cine sunt eu să cred că pot să …?”

 Însă firul gândurilor mi-a fost întrerupt imediat de melodia ce se auzea în boxe:

„Girl, you are amazing,

 Just the way you are.”

Pe bune?! 🙂

Tu crezi în sincronicităţi – acele mesaje primite de dincolo de mintea şi înţelegerea noastră, care au sens doar pentru noi? Eu, da. Cred că nimic nu este întâmplător sau greşit, ci totul vine la noi exact la momentul oportun. Exact când suntem pregătiţi să primim. Sau să învăţăm, pentru a putea merge apoi mai departe, pentru a evolua.

Şi mai cred că primim tot timpul mesaje de la God/ Univers care să ne ghideze în drumul nostru spre „acasă”. O melodie, titlul unui film, un pasaj dintr-o carte, o frântură dintr-o conversaţie în timp ce aşteptăm la semafor. Totul, absolut totul e parte din modul în care God comunică cu noi.

Şi, da: „We are amazing,

             Just the way we are!”