Despre non-cuplu

Oare ce-o mai fi și asta – non-cuplul? Să fie vreo găselniță a unor persoane care au probleme cu angajamentele? Să fie o chestie inventată de cei care, pe lângă  cuib, mai vor să zboare și alături de alte păsări? Sau, pur și simplu, o fi o structură care să îți permită să o iei mai repede la sănătoasa când îți dorești să pleci din relație?

Cred că poate fi toate acestea și multe altele în plus. Lucrurile sunt întotdeauna așa cum le dăm noi semnificație să fie.

Dar hai să îți povestesc despre non-cuplul în care mă aflu și de am descoperit în acești ani de când sunt în el.

În primul rând, pentru mine, cât și pentru partenerul meu (o să îi spun așa pentru că trebuie să îi spun cumva, și asta e formularea cea mai aproape de ceea ce este el pentru mine), libertatea este una din valorile noaste fundamentale. Ne place să fim liberi, individuali, distincți, și într-un fel, această variantă ne oferă posibilitatea de a ne păstra libertatea personală și individualitatea, atât de importante pentru noi.

Ce înseamnă mai exact acest non-cuplu pentru mine?

Ei bine, în primul rând spațiu. Spațiu să fiu eu. Eu, așa cum sunt, așa cum simt în fiecare moment. Uneori nestatornică, alteori așezată, uneori speriată, alteori bucuroasă, uneori tristă, alteori zâmbind ștrengărește cu subînțeles, uneori apăsată, alteori radiind de fericire. Și cel mai important, îmi permite să fiu vulnerabilă. Să mă simt suficient de în siguranță încât să pot să mă arăt așa cum sunt. Dincolo de toate măștile de protecție de peste zi, dincolo de rușinea de a fi judecată în vreun fel, dincolo de nevoia de aprobare sau de validare. Și asta e foarte important pentru mine, pentru că e primul om cu care mi-am dat voie să fiu cu adevărat vulnerabilă.

Îmi dă voie, prin simplul fapt că și el face la fel, să pot să spun ”nu” atunci când simt să spun ”nu” și să spun cu convingere ”da” atunci când îmi doresc să spun ”da”. Această structură neconvențională face să fie ok să nu îmi doresc să stăm toată ziua unul cu celălalt, doar pentru că cică așa fac doi oameni care sunt împreună.

În al doilea rând, îmi permite să continui să fiu ”eu” și în relația cu el. Ce vreau să spun mai exact cu asta? Când doi oameni sunt împreună tind să devină ”noi” și de acolo ”noi” în sus, ”noi” în jos, iar ”eu” și ”tu” se pierd pe drum, ceea ce duce inevitabil, mai devreme sau mai târziu, la frustrări nerostite și nerezolvate la momentul potrivit. Iar mie îmi place ”eu”, iar lui îi place ”tu”, așa că ”noi” se-întâmplă doar uneori. Și e perfect așa. Pentru că atunci când se întâmplă, e pur și simplu magic.

În plus, astfel eu am viața mea, iar el are viața lui, iar drumurile noastre se intersectează ori de câte ori ne dorim asta. Dar numai dacă ne dorim. Iar așa știm sigur că suntem acolo unul cu celălalt pentru că fiecare în parte își dorește să fie acolo, în compania celuilalt, și nu pentru că ”trebuie” sau ”așa se cuvine” sau ”așa e normal”.

Pe lângă spațiu, cel mai important lucru pentru mine, dar și pentru el, este creșterea. Fie că este vorba de a crește și a ne dezvolta ca oameni, fie că vorbim de creștere emoțională sau spirituală, creșterea este un lucru extrem de important pentru amândoi. Și pot să spun cu mâna pe inimă că de când îl cunosc am crescut în doar câțiva ani cât nu am crescut în toată viața mea de dinainte de el.

Un alt aspect foarte important pentru mine în orice fel de interacțiune, și cu atât mai mult într-una de iubire, este comunicarea și pot spune că în trecut nu a fost un domeniu în care am excelat. Mereu mă abțineam să spun ceea ce gândesc cu adevărat, ceea ce cred sau ce îmi doresc cu adevărat de teamă să nu îl rănesc pe celălalt, să nu îi provoc neplăceri sau să nu fiu judecată sau înțeleasă greșit. Așa că obișnuiam să tac, iar singurul lucru care a rezultat în urma acestei tactici au fost multe frustrări și nemulțumiri nespuse la timpul potrivit, care au creat o bază șubredă pentru o relație. Pentru că făcând asta, cumva și celălalt făcea același lucru. În schimb acum, tocmai datorită faptului că nu trebuie să îmi mai fac atâtea griji legate de cum va interpreta cel din fața mea ceea ce spun, și pentru că acum mă gândesc și la mine și nu doar la celălalt, reușesc mult mai ușor să mă exprim, reușesc mult mai ușor și mai repede să găsesc cuvintele potrivite pentru a spune ceea ce simt și ceea ce-mi doresc.

Bine, asta vine pe fondul unei stări de conștiență (awareness) din partea amândurora, având în vedere că suntem doi oameni care se educă în mod constant și care sunt conectați la ei și la emoțiile lor și care lucrează constant și conștient cu propia persoană.

Știi, faptul că știm că ușa e mereu deschisă, pentru ca oricare dintre noi să poată să plece sau să rămână, a luat de pe umeri presiunea unui angajament rigid, de tipul unei relații clasice – acum suntem împreună până la adânci bătrâneți și vom sta unul lângă altul până nu vom mai putea să ne suportăm reciproc.

Astfel știm că pentru ca să funcționeze, e necesar ca fiecare dintre noi să își facă partea lui. Și anume, să aibă grijă de el. Fiecare de el însuși. Astfel eliminând obligațiile de orice natură și așteptările de genul ”eu am făcut asta pentru tine, acum tu trebuie să faci asta pentru mine.” Da, suntem acolo unul pentru celălalt, ori de câte ori este posibil, iar când o facem acest lucru nu e resimțit ca o obligație, ci suntem acolo pentru celălalt pentru că ne dorim să facem asta.

În plus, fiind într-un non-cuplu, nu există discuții și planuri, de cele mai multe ori nerealiste, legate de viitor, de casa în care vom locui când vom crește mari, de unde mergem în concediu, legat de numărul și numele copiilor, legat de ce găsim în weekend și cine duce gunoiul (el ?). Luăm lucrurile așa cum vin și preferăm să ne bucurăm de momentul prezent, de aici și acum, și nu să facem proiecții în viitor. Preferăm să trăim ceea ce ne aduce acel moment în care suntem împreună și să ne lăsăm ghidați cât mai mult posibil de intuiție și mânați de spontaneitate. Și nu vă pot povesti ce lucruri minunate se întâmplă când curgi cu viața!

Ce-am mai învățat? Că dacă îi spun ”iubitul meu” asta reduce atât de mult sfera posibilităților și e o parte atât de mică din ceea ce este el pentru mine. Pentru că el e mult mai mult de atât. Iar eu îi sunt mult mai mult decât o prietenă, în sensul clasic în care e descrisă o relație. El e prietenul meu, e iubitul meu, e partenerul meu, e mentorul meu, e interlocutorul meu, e oglinda mea, e peretele meu, și mult mai mult de atât.

Și am mai învățat că atunci când poți să stai complet ”dezbrăcat” în fața altei persoane, conexiunea adevărată are loc la un nivel mult mai profund decât mi-am putut imagina. Gândește-te cum e să ”îl simți” în tine pe omul din fața ta? Să simți că îți curge prin vene, că îi simți emoțiile, să simți că inima lui bate în pieptul tău. Și invers. Să îi atingi mâinile și să ți se pară că sunt doar o prelungire a ființei tale. Că te uiți în ochii lui și poți să îi vezi direct în suflet, pentru că ți-a dat voie. Și pentru că și tu, la rândul tău, i-ai permis să îți pătrundă în inimă și în minte până dincolo de orice ai crezut vreodată că e posibil.

Iar după ce ai reușit să te conectezi astfel la omul din fața ta, fă dragoste cu el. Și astfel vei vedea și vei simți pe propria-ți piele cum sunt create lumi, galaxii, universuri. ?

Deci da, cam asta e treaba cu non-cuplul. Cel puțin din perspectiva a ceea ce trăiesc și experimentez eu. Și, sincer, cred că am scris articolul acesta mai mult pentru mine ?, pentru a-mi clarifica mie unele lucruri, pentru că ceea ce trăiesc și experimentez e atât de diferit de tot ce am văzut sau am trăit până acum. Atât de diferit și, în același timp, atât de uimitor.