Desculţă printre cărţi

Cei care mă cunosc ştiu deja că iubesc cărţile. Iubesc să le citesc, iubesc să le ating, iubesc să le miros. Iubesc să le „inspir” în mine şi să devin una cu ele. Iubesc să le strâng la piept, ca o mamă protectoare, şi să le mângâi uşor în semn de apreciere pentru lumea pe care o ascund între coperţi.

Recent am avut bucuria să merg la o editură deosebită, o editură plină de „suflet” – Cartemma (https://www.cartemma.ro/). Am ajuns acolo ducându-mi copilul la nişte activităţi Montessori organizate cu pasiune şi dăruire de un om deosebit, de Ioana.

Ajungem la editură, descalţ copilul şi îl duc în încăperea unde urmau să se desfăşoare activităţile destinate celor mici şi dau cu ochii de Anca (cea care are editura) şi îmi zâmbeşte cald. De parcă m-ar şti de-o viaţă. Deşi ne-am mai întâlnit vreo 3 minute anterior acestei întâlniri. Ochii ei exprimă aceeaşi voioşie şi inocenţă pe care le-am observat în pozele şi postările ei. Mă invită să intru, pe un ton atât de cald, de familiar. Schimb două vorbe cu ea și îmi spune că le place să își cunoască cititorii, le place să vorbească cu fiecare copil sau părinte care le trece pragul, reușind astfel să creeze acel spațiu de siguranță și conexiune în care te simți în largul tău și poți să fii tu, cel autentic. Mi-a plăcut atât de mult asta!

Mă descalţ agale şi îmi aşez papucii la uşă. Mă simt de parcă e timpul să redevin la rândul meu copil. Simt că parcă urmează să intru pe un tărâm fermecat. În odaia poveştilor.

Păşesc uşor, să nu tulbur liniştea plină de sens din jurul cărţilor. Mă apropiu de rafturile frumos aranjate şi încep să îmi plimb degetele agale peste cărţi. Cu atenţie, cu mare atenţie, ca şi când aş atinge nişte lucruri extrem de valoroase. Iar pentru mine, cărţile chiar asta sunt.

Închid ochii uşor, în timp ce degetele mele explorează cărţile, ca să pot simţi mai bine energia fiecărei cărţi. Mesajul ei. Aleg una şi o deschis la întâmplare, fascinată de textura lucioasă şi fină a paginilor, de grafica frumoasă şi de mesajul cărţii – „Fericirea e o vulpe”. Oare chiar aşa o fi?

Explorez în continuare titluri care de care mai interesante: „Cine se teme de iepuroiul cel rău?” „Copiii lumii”, „Promisiunea”, „Marea fabrică a cuvintelor”, „Prietena mea, albina”, „În căutarea zilei de ieri”, „Mama”, acestea fiind doar câteva din cărţile publicate de Cartemma. Da, sunt cărţi pentru copii, însă sunt pline de subînţelesuri şi de învăţături şi pentru cei mari.

Şi asta în timp ce în fundal auzeam vocea cristalină a copilului meu ce spunea că e fericit.

Mă uit în jur şi îmi dau seama că sunt doar eu în toată odaia. Eu şi cărţile. Eu şi poveştile magice de pe rafturi. Mă simt „acasă”. Am sentimentul acela de „a aparţine” unui loc. Unei comunităţi. Unor oameni cu interese şi viziuni comune. Da, simt că „aparţin” acelui loc. De mult nu am mai simţit asta. Mulţumesc!

Cu recunoştinţă. Şi îmbrăţişări. Până data viitoare.