Am obosit

Am obosit să sufăr în tăcere şi să suspin la colţ de bloc.
Am obosit să mă închid în baie ca să pot să plâng în liniște şi să dau drumul apei în cadă pentru a nu-mi fi auzite scâncetele unei dureri nerostite, pe care oricât am încercat, nu le mai pot ţine în mine.
Am obosit să mă simt prizonieră în propria-mi casă.
Am obosit să nu fie niciodată de ajuns. Orice şi oricât aş face.
Am obosit de-atâtea întrebări, reproşuri şi „sfaturi” impuse.
Am obosit să mă încarc mereu şi mereu de la acelaşi om doar pentru a-mi irosi apoi energia în dispute inutile şi interminabile.
Mă simt goală pe dinăuntru, iar voi îmi tot cereţi. Nu am!
Am obosit, lume! Am obosit!
Am obosit să o iau iar şi iar de la capăt, să mă pun iar pe picioare doar pentru ca mai apoi să mă prăbuşesc din nou.
Am obosit…
Am obosit să mi se spună „Dar eu te iubesc” doar pentru ca mai apoi fiu privită în timp ce mă frâng sub greutatea vorbelor azvârlite cu ură.
Am obosit. Obrazul îmbujorat de-atâtea lacrimi şi-a găsit puţină alinare pe pardoseala rece. Din camera întunecată. Şi goală.
Şi totuşi, toate nu sunt despre voi. Sunt despre mine.
Îmi simt trupul inert, scuturat doar de frisoanele ce mă învăluie în mantia lor de gheaţă.
Încerc să mă mişc, însă picioarele îmi sunt ţintuite sub forţa unei greutăţi invizibile. Mă simt încătuşată.
Închid ochii pentru o secundă, doar pentru a-i deschide din nou pentru că e mult prea mult zumzet şi forfotă în mine.
Am obosit de-atâtea măşti şi frustrări nerostite. De-atâta necomunicare. Şi făţărnicie. Şi intenţii ascunse. Şi manipulare. Şi răutate. Mi-e greaţă. Fizic. Emoţional.
Ia te uită, până şi izvorul de lacrimi a secat.
Simt seva vieţii cum mi se scurge din trup. Mi se prelinge printre degete. Stai! Unde mergi? Mai stai…
Da, mă simt frântă în mii de bucăţi…
Şi, da, ŞTIU că nu voi rămâne aici pentru totdeauna. Pur şi simplu ŞTIU! Pentru că ştiu ce e posibil. Ştiu cum e să TRĂIEŞTI. Cum e să te simţi VIU. Să fii fericit. Să simţi cum bucuria îţi inundă Fiinţa. Cum e să îţi curgă iubirea prin vene. Cum e să îţi curgă VIAŢA prin vene.
Ştiu că asta e doar o etapă a devenirii mele. Aşa că o îmbrăţişez.
Şi o las să îşi facă treaba pentru care am chemat-o.
Pe mai târziu!