Mi-e dor de mine

Mi-e dor să simt cum curg cuvintele din mine și prin mine și se aștern apoi cuminți pe hârtia imaculată.

Mi-e dor să combin culori și să pictez cu degetele, într-un act de iubire și pasiune cu pânza.

Mi-e dor să dansez, să simt muzica pe șira spinării și să o las să mă inunde, să îmi cuprindă tot corpul și mintea și sufletul, într-o dulce abandonare de sine pe ritmuri astrale.

Mi-e dor să îmi trec degetele peste firul ierbii și să simt verdele vibrant și viața din pământul fertil pe care calc.

Mi-e dor să inspir profund și să îmi umplu plămânii de aer proaspăt și de Viață.

Mi-e dor de trunchiurile noduroase ale copacilor și de apa rece și cristalină din pârâiașe.

Mi-e dor de frumos! Mi-e dor să fiu creativă. Și creatoare.

Mi-e dor să simt și să mă simt!

Mi-e dor de MINE!

Mi-e dor de mine cea dincolo de toate ”hainele”, de mine cea dincolo de toate măștile, protecțiile și adaptările la lumea asta ”reală”, fizică.

Da, mi-e dor de MINE, cine sunt eu sub toate straturile, credințele și acțiunile.

Cum pot să mă regăsesc?