Azi m-am simțit curajoasă

Azi m-am simțit curajoasă. Pentru că vreau să închei un capitol din cartea vieții mele.

Azi m-am simțit curajoasă pentru că vreau să pun punct unei etape care nu mai funcționează pentru mine. Pentru că am curajul să spun că vreau să pun punct când toți ceilalți vor ca eu să pun punct și virgulă. Sau să deschid doar o paranteză pe care să o închid ulterior și să-mi continui paragraful ca și când acea paranteză nici nu ar fi existat vreodată.

Azi m-am simțit curajoasă pentru că am decis să schimb acel ceva care nu mai funcționează pentru mine. Care nu îmi aduce bucurie. Sau liniște. Sau iubire.

Da, știu, alți oameni își mai cumpără o mașină, o casă sau mai fac un copil ca să le ia gândul de la acel lucru care nu mai funcționează. Și peste ceva vreme se trezesc, din nou, în aceeași situație.

Dar nu și eu.

Azi m-am simțit curajoasă pentru că mi-am adunat toate resursele (unele nebănuite până acum) și mi-am exprimat clar, concis intențiile. Și dorințele. Și visele. Și iubirile.

Azi m-am simțit curajoasă. Nu în același fel în care m-am simțit când am urcat în Turnul lui Ștefan. Azi a fost vorba despre curajul de a mă exprima, de a expune ceea ce îmi doresc și acele lucruri în care cred. Despre curajul de opinie. De perspectivă. De principii. De viziune de viață. Și de cuplul. Și de iubire.

Da, azi m-am simțit curajoasă. Pentru că îmi urmez visele. Pentru că fac ceea ce îmi place. Cât mai mult posibil. Pentru că SIMT. Pentru că SUNT VIE și nu doar trec prin viață. Pentru că am curajul de a mă opri în mijlocul zilei pentru a observa măreția naturii și dansul jucăuș al norilor. Pentru că dăruiesc din tot sufletul și IUBESC cu toată inima.