Te caut…
Te caut frenetic prin cotloanele sufletului meu. Te caut cu nerăbdarea unui om însetat. De apă. Și de iubire. Te caut printre amintirile de ieri și de azi.
Te caut știind că te-am ascuns în cele mai secrete pasaje ale inimii. Pentru ca nimeni să nu te găsească. Protejând astfel iubirea ce ți-o port de privirile indiscrete ale trecătorilor.
Te-am ascuns în pivnițele cele mai lăuntrice ale ființei mele, pentru a-mi proteja sclipirea din priviri și zâmbetul de adolescentă din colțul gurii atunci când mă gândesc la tine.
Te-am ascuns bine de tot în străfundurile ființei mele ca să te pot simți ori de câte ori îmi va fi dor de tine.
Doar că… te-am ascuns atât de bine încât… nu te mai găsesc. Te-am ascuns atât de bine încât te caut și te caut, însă nu dau de tine. Te întâlnesc sporadic pe aleile inimii, însă apoi dispari din nou în ceață.
Însă știu că ești acolo. În mine. TE SIMT.
Poate e necesar doar să îmi dau voie să simt din nou pe de-a-ntregul.
